Mamaia și Vama Veche au fost stațiunile preferate de turiști pentru petrecerea sărbătorilor pascale la malul mării. Aproximativ 40.000 de persoane au fost oaspeții hotelurilor de pe Litoralul românesc. Cele mai multe rezervări au fost făcute de vineri până luni.
Mii de credincioși au fost prezenți în noaptea de Înviere la Catedrala ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanţa, acolo unde Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare.
Distracția pe Litoral continuă pentru turiștii care au ales să-și petreacă toată minivacanța la malul mării. Aceeași voie-bună îi așteaptă şi pe cei care vin pe Litoral în această săptămână.
Hotelierii speră ca numărul turiștilor să se păstreze același şi de 1 Mai şi chiar să crească, întrucât mulți dintre ei se hotărăsc în ultimul moment să ia drumul stațiunilor de la mare. Pe toți îi așteaptă numeroase surprize pregătite din timp de cluburile din Mamaia. Stațiunea vedetă organizează diverse concerte susținute de numeroși artiști consacrați.
Petrecerile se vor ține lanț și în alte stațiuni de pe țărmul românesc al Mării Negre.
În această perioadă, 250 de polițiști sunt la datorie. Echipaje ale poliției rutiere, cât şi cele de siguranţă publică, de investigaţii criminale, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale supraveghează zilnic zonele cu flux semnificativ de turişti.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024