Adolescentul de 14 ani, scos după mai multe ore de căutări din apele Dunării de către scafandri, a pierdut lupta cu viața. El a fost declarat decedat în cursul nopții de luni spre marți la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Apostol Andrei” din Constanța.
Băiatul a fost transportat la unitatea medicală cu un elicopter SMURD, pentru a fi continuate manevrele de resuscitare.
Adolescentul a fost scos din Dunăre în stare de hipotermie și fără semne vitale.Timp de mai bine de 45 de minute echipajul unei ambulanțe SMURD a efectuat protocolul de resuscitare la fața locului. Trupul copilului a fost găsit în apă, la aproximativ 7 metri de locul unde a fost sesizată dispariţia lui. Autoritățile au fost alertate luni după-amiază de faptul că un adolescent de 14 ani a intrat în apele fluviului, în dreptul localității Rasova şi nu a mai reuşit să iasă la mal. Se pare că acesta s-a avântat în Dunăre pentru a-și scoate încălțămintea din apă. La locul incidentului, au fost mobilizate o autospecială, o barcă şi un echipaj SMURD de la Detaşamentul Cernavodă, trei scafandri, dar și o ambarcaţiune a Secţiei Regionale Poliţie Transporturi. Echipele de salvatori trimise la fața locului au depus eforturi uriașe pentru găsirea adolescentului și după câteva ore de căutări acesta a fost scos din apele Dunării. Băiatul a ajuns în stare gravă la spital, unde a murit în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-l readuce la viață.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024