Furt de combustibil, în zona ecluzei Cernavodă

O cantitate de aproximativ 270 de litri de combustibil sustrasă dintr-un împingător ancorat pe malul canalului Dunăre Marea Neagră a fost descoperită sâmbătă seara de către jandarmii constănţeni.
În jurul orei 20.30, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a observat un autoturism staţionat pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona ecluzei Cernavodă.
Având portbagajul deschis, jandarmii au văzut în interiorul acestuia mai multe bidoane de plastic ce au atras atenţia oamenilor legii.
Conducătorul auto, în vârstă de 44 de ani, din Cernavodă a recunoscut că a încărcat aproximativ 270 litri de combustibil în mai multe recipiente, dintr-un împingător ancorat pe malul canalului.
Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, iar bărbatul a fost predat, împreună cu bunurile găsite asupra sa, lucrătorilor Postului de Poliţie Transporturi Navale Medgidia, în vederea continuării cercetărilor.
“Sustragerea de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale” constituie furt calificat şi se sancţionează cu pedepse privative de libertate cuprinse între 3 şi 10 ani, conform art. 229 din Codul Penal, precizează jandarmii constănțeni.
Sursa: IJJ Constanța

Cele mai Accesate Articole