Rompetrol Rafinare, membru al grupului KMG International, împreună cu principalul său partener pentru transporturile interne pe căile ferate, Grup Feroviar Român, au implementat cu succes un sistem de monitorizare și control în timp real al traficului de produse petroliere.
Shunting Expert urmează să fie folosit pe cele două platforme operate de Rompetrol Rafinare – rafinăria Petromidia și rafinăria Vega Ploiești. Prin aplicație, operatorii vor avea acces nelimitat pentru aproximativ 13.000 de vagoane lunar.
„Mereu suntem în căutare de soluții digitale care să eficientizeze activitatea din cele două rafinării. Un instrument de precizie precum Shunting Expert ne ajută să avem o imagine extrem de clară asupra produselor pe care le trimitem în toată țara. Înregistrăm un nou pas important în digitalizarea activității Rompetrol Rafinare și ne bucurăm că găsim constant soluții care ne vor sprijini să atingem, an de an, rezultate operaționale în creștere”, a declarat Yedil Utekov, Directorul General Rompetrol Rafinare.
Cu ajutorul Shunting Expert, digitalizarea este integrată 100%, iar avantajele sunt nenumărate: controlul total al situației vagoanelor, al liniilor de cale ferată, scăderea considerabilă a efortului uman și a erorilor care pot fi cauzate de om, precizia raportărilor, trasabilitatea vagoanelor, locomotivelor și a personalului specializat sau interconectarea cu alte aplicații.
Aplicația Shunting Expert este o premieră la nivel național și în zona de Sud-Est a Europei, iar Rompetrol Rafinare este prima companie de profil care se va folosi de sistemul de ultimă generație, pentru monitorizarea traficului pe care ferată, atât la Petromidia, cât și la rafinăria Vega Ploiești.
Implementarea software-ului nu este singura colaborare digitală dintre Rompetrol Rafinare și Grup Feroviar Român. În ultimele luni, cele două părți au integrat cu succes Scrisoarea de Trăsură Electronică. Până de curând, toate documentele care fac dovada unui transport de marfă erau completate de mână, ori în format printat. În prezent, datele importante sunt introduse pe o platformă digitală, unde pot fi avizate și urmărite de toate părțile implicate.
„Dacă Shunting Expert creează o punte digitală în planul operațional, scrisoarea de trăsură electronică va redefini relația din planul comercial. La finalizarea acestui proces, vom putea spune că GFR va avea cu Rompetrol cel mai înalt nivel de cooperare digitalizată pe piața transportului feroviar de marfă din această zonă a Europei. Într-o industrie care trebuie să fie într-o creștere susținută, cum este transportul feroviar de marfă, este necesară integrarea tehnologiei în activitatea de zi cu zi, pentru a rămâne competitivă și a obține performanță”, a declarat Amedeo Neculcea, Director General Adjunct Grup Feroviar Român.
În cei 40 de ani de activitate, rafinăria Petromidia a consemnat, pe fondul investițiilor majore, o continuă dezvoltare a activităților sale de producție.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Primăria Orașului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142mp, strada Bradului fn
PRIMĂRIA ORAŞ NĂVODARI organizează licitaţie publica în vederea vanzarii unui teren în suprafaţă de 142mp, situat în oraşul Năvodari, strada...