Ministerul Justiției poate să demareze procedurile legale în vederea extrădării fostului primar al Constanței, Radu Mazăre, doar după ce primeşte de la Curtea de Apel Bucureşti o decizie că sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare.
Precizarea a fost făcută de ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall.
”Noi aşteptăm documentele de la instanţa de judecată. Ministerul Justiţiei este pregătit. Nu putem să demarăm nicio altă procedură, în baza atribuţiilor care îi revin ministerului conform legii, decât după ce primim această încheiere”, a spus Birchall care a confirmat că Radu Mazăre a fost arestat provizoriu, în data de 8 mai, în Madagascar.
Potrivit unor surse judiciare, Curtea de Apel Bucureşti analizează, la solicitarea Poliţiei Române, dacă sunt întrunite condiţiile extrădării din Madagascar a fostului primar.
“Poliţia Română a fost în permanentă legătură cu autorităţile din Madagascar, colaborând cu acestea în vederea depistării şi arestării persoanei urmărite internaţional. Persoana arestată de autorităţile din Madagascar a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti, în anul 2017, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat”, se arată și într-un comunicat al Poliției.
Aflat în Madagascar, Radu Mazăre a fost condamnat definitiv, în luna februarie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
Fostul edil are și alte condamnări în România, dar acestea nu sunt definitive.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024