Dezvoltare durabilă la Marea Neagră

Ministerul Cercetării și Inovării din România și Institutul Național de Geologie și Geoecologie Marină au organizat în aceste zile  la București Conferința la nivel înalt “Dezvoltare Durabilă la Marea Neagră”.

Evenimentul este inclus în Programul oficial al Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene și a marcat lansarea oficială a viitoarei Agende strategice pentru cercetare și inovare pentru Marea Neagră și a primelor discuții și planuri de implementare practică a acesteia. La masa dezbaterilor au fost prezente statele riverane Mării Negre și Republica Moldova.
Conferinţa “Dezvoltare durabilă la Marea Neagră” s-a bucurat de participarea mai multor oficiali. Ministrul Cercetării şi Inovării, Nicolae Hurduc, a subliniat că Executivul de la București se angajează să deruleze acţiuni pentru protejarea şi salvarea Mării Negre.
Ministrul Cercetării și Inovării a vorbit despre necesitatea formării unui grup de lucru din oficiali şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale care să continue mecanismele de implementare în zonă în beneficiul tuturor statelor implicate.
John Bell, reprezentantul comisarului european pentru Cercetare, a susţinut că Marea Neagră este o parte din viitorul comun al Europei.
Principalul mesaj de la Carlos Moedas, comisarul european pentru Cercetare, este că Marea Neagră reprezintă un angajament european strategic care poate fi implementat și dezvoltat.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole