Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de vreme rea valabilă în toată țara.
Informarea meteorologică intră în vigoare marți la ora 15:00 și expiră vineri la ora 10:00.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
De asemenea, ANM a prezentat prognoza pentru următoarele două săptămâni, până pe 26 mai.
În Dobrogea, până în data de 19 mai, temperaturile maxime vor fi în creştere uşoară, de la medii în jurul a 19 grade la 22 de grade.
În a doua săptămână, variaţiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative, iar media regională se va situa în jurul a 22 de grade.
Minimele termice vor creşte uşor până la începutul celei de-a doua săptămâni, de la valori în medie de 11 – 12 grade la 13 – 14 grade.
Până la sfârşitul intervalului, variaţiile temperaturilor nocturne nu vor fi importante, menţinându-se o medie regională de 13 – 14 grade.
Episoade de instabilitate atmosferică vor fi îndeosebi în prima săptămână, iar în jurul datei de 19 mai vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...