Fratele Corinei Martin și-a pierdut viața într-un accident aviatic

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, miercuri, într-o zonă montană din apropierea oraşului Nehoiu din municipiul Buzău.
În accident și-au pierdut viața doi oameni: Mihai Covaciu, un om de afaceri în domeniul construcțiilor în Braşov, Râşnov şi Cluj și Liviu Emil Bucăţică.
Acesta avea 50 de ani și era fratele Corinei Martin, preşedintele Asociaţiilor de Promovare Turistică din România.
”Ultima lui fotografie….cu numai cateva minute inainte…
Am fost binecuvantata sa am un frate atat de bun, atat de vesel si de inimos! Nu cred sa fie, printre cei ce l-au cunoscut vreodata, oameni pe care sa nu-i fi bucurat si pe care sa nu-i fi facut sa zambeasca, vreodata, macar. De aceea si avea atat de multi prieteni. Pentru mine si pentru copiii mei, ramasese scut si suport. Pentru mama, t rei sferturi din suflet. Acum e gol. Ai plecat nedrept si mult prea devreme, Liviu! Si, la fel ca si cu Tata…nu am apucat sa iti spun, niciodata, ca te iubesc. Acesta e pacatul meu. Tu, insa, vreau sa stii, acolo sus, pe unde plutesti in zbor acum, ca am fost mandra si norocoasa si binecuvantata sa te am pe tine ca fratele meu. De ieri, acest cuvant pastreaza un gol imens in sufletul meu. Dar inca te aud razand…si tot ma mai astept sa ne suni de pe undeva si sa ne spui ca iar ne-ai pacalit, cu rasul tau molipsitor….
Nu amanati cuvintele, marturisirile, picaturile de suflet catre ai vostri. Nu amanati nimic, nu lasati nimic. Timpul nu poate fi cumparat. Timpul nu asteapta.
Drum bun printre ingeri, fratele meu!”, a postat Corina Martin la aflarea tragediei.
  Aparatul de zbor decolase de la Ghimbav şi trebuia să ajungă la Constanţa, dar s-a prăbușit într-o zonă greu accesibilă, în condiţii meteo nefavorabile, cu vânt şi precipitaţii.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
 

Cele mai Accesate Articole