Zeci de cabaline și sute de bovine, sacrificate

Anemia infecţioasă ecvină şi leucoza enzootică bovină decimează anual animalele din județul Tulcea. De la începutul lui 2019, 10 cabaline şi 210 bovine au fost depistate cu cele două boli în zona de terasă a județului Tulcea și în Delta Dunării și, apoi, sacrificate.

Sistemul de creştere a animalelor în stare de semi-libertate, practicat în Deltă, cât şi  numărul mare al insectelor hematofage, căpuşe, ţânţari şi tăuni favorizează răspândirea celor două boli.

“În ceea ce priveşte anemia infecţioasă ecvină, animalele au fost extrase, eutanasiate şi s-au făcut dezinfecţiile. Pentru leucoza enzootică bovină, lucrurile sunt un pic mai dificile, pentru că avem un număr destul de mare de animale cu această boală, dar suntem în perioada în care căutăm să extragem animalele bolnave, să le ducem la abator şi să avem această zonă de Deltă liberă de leucoza enzootică bovină în viitorul apropiat.”, a declarat Mitică Tuchilă,  șeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea.

Programul naţional strategic multi-anual pentru leucoza enzootică bovină consideră zona Deltei Dunării ca fiind infectată.

”Animalele pot pleca de aici doar în anumite condiţii, cu recoltare de sânge şi buletine de analiză. Dacă probele sunt pozitive, animalul este transportat la abator, iar dacă animalul este sănătos, el poate fi vândut. Pentru anemia infecţioasă ecvină se întâmplă acelaşi lucru.”, a menţionat Tuchilă.

DSVSA Tulcea se confruntă și cu problema deficitului de personal. Instituția are nevoie de cel puțin 15 medici veterinari pentru a-și realiza deziteratele. Pentru animalele sacrificate, statul român acordă anual despăgubiri proprietarilor acestora. Sumele suportate din visteria țării au depășit în anul 2016 valoarea de 550.000 de lei.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole