Poliția Română și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au organizat în această săptămână exercițiul ”EMALERT 19”. Acțiunea s-a desfășurat în județul Giurgiu, în apropierea Punctului de Trecere al Frontierei.
Exercițiul demonstrativ de intervenție a reunit polițiștii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și specialiști ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Forțele participante și-au exersat și testat modul de intervenție la un eveniment care implică substanțe chimice, biologice, radiologice, nucleare sau explozive. Intervențiile au fost realizate cu tehnică achiziționată în cadrul proiectelor cu finanțare europeană D-EMERSYS și JEROME.
Poliția Română – Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale a beneficiat, în cadrul proiectului JEROME, de 4 autospeciale, echipate pentru intervenția la evenimentele care implică amenințări chimice – biologice – radiologice – nucleare -explozibil de mare putere, pentru prelevarea de probe și transportul acestora.
”Aceste echipamente permit unităților de intervenție să colecteze date pentru a caracteriza situația în ceea ce privește tipul de eveniment, amplitudinea sa și definirea responsabilităților, obținând în același timp controlul asupra situației și asigurarea zonei de intervenție.”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.
Dispozitivele de detectare rapidă a contaminanților au fost furnizate împreună cu mijloacele necesare pentru transferul de date către autoritățile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, permițând astfel un răspuns adecvat și eficient.
”EMALERT 19” a decurs conform planului dinainte stabilit și nu a survenit niciun incident neplăcut. Exercițiul a demonstrat că unitățile speciale de intervenție române sunt pregătite să acționeze în cazul unor situații ce implică substanțe chimice, biologice, radiologice, nucleare sau explozive.
La operațiunile de simulare derulate la Giurgiu, au fost prezenți oficiali ai Comisiei Europene, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și SUCT Bulgaria – Unitatea specială de combatere a terorismului.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024