Cea de-a IV-a ediţie a „Şcolii de vară a Ministerului Apărării Naţionale” se va desfășura, în perioada 28 – 31 mai, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța.
La activitate, organizată de Direcția informare și relații publice și de Statul Major al Apărării, vor participa 65 de elevi şi studenţi din sistemul de învăţământ militar.
Şcoala de vară reprezintă o oportunitate de pomovare a excelenţei în sistemul de învăţământ militar, care le oferă participanților posibilitatea de a realiza schimburi de experienţă, de a-și îmbunătăţi cunoştinţele fundamentale şi abilităţile de leadership. Obiectivul acesteia se constituie în jurul dezvoltării unor noţiuni de bază în domeniul managementului militar şi reprezintă un bun prilej de consolidare a cooperării între unităţi şi instituţiile de învăţământ militar.
Pe parcursul celor patru zile, tinerii se vor familiariza cu problematica domeniului de activitate al Forțelor Navale Române. În cadrul unor ateliere interactive vor descoperi tainele meseriei de scafandru, vor confecționa noduri marinărești și vor executa lucrări de matelotaj. Militarii Regimentului 307 Infanterie Marină le vor prezenta elevilor și studenților, în pădurea Babadag şi pe Lacul Babadag, tehnici de supravieţuire în mediul terestru-lagunar, modalități de procurare al hranei din natură și de hrănire în condiţii de campanie.
De asemenea, cei 65 de tineri vor vizita Portul Militar Constanța, Cetatea Enisala, Muzeul Marinei Române și Moscheia din Piața Ovidiu.
Sursa: Comunicat MApN
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024