Apele înșelătoare ale Mării Negre și-au luat din nou tributul. În după-amiaza zilei de marți, un elev al Colegiului Militar din Craiova a fost dat dispărut pe o plajă din staţiunea Mamaia. Băiatul în vârstă de 16 ani s-a aventurat în apele mării împreună cu alți patru elevi și un profesor.
Adolescentul s-a îndepărtat de colegii săi și a fost tras în larg de valuri și curenții puternici.
„Mitroi Iosif-Corneliu, elev al Colegiului Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova, a fost dat dispărut, marţi, 28 mai, în jurul orei 16.00, pe o plajă din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Elevul, în vârstă de 16 ani, participa la „Şcoala de vară” organizată de Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale în perioada 28-31 mai, în garnizoana Constanţa, şi se afla în timpul liber alături de colegii săi şi profesorul însoţitor” , informează Ministerul Apărării.
În urma apelului efectuat la numărul de urgență 112, forțele de intervenție ale ISU ”Dobrogea” din Constanța au demarat imediat căutările.
În sprijinul echipelor ISU ”Dobrogea” din Constanța au venit și forțe ale armatei din cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri.
Marți seara, trupul adolescentului a fost detectat de sonar pe fundul mării, la aproximativ 250 de metri de mal, aproape de locul unde s-a înecat. Cureții foarte puternici i-au împedicat însă pe scafandri să ajungă la el. Căutările au fost reluate în cursul dimineții de miercuri. Marea a fost în continuare agitată și nu a permis utilizarea sonarului. S-a încercat localizarea tânărului cu ajutorul scafandrilor pentru a-l aduce la mal. Operațiunile de căutare sunt în plină desfășurare.
Între timp, la nivelul Colegiului Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova a fost demarată o anchetă. O comisie coordonată de locţiitorul comandantului va stabili cauzele producerii acestei tragedii.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...
-
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)
Rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de recrutare, organizat în data de 21 mai 2024 (proba scrisă)