Trupul adolescentului înghițit de adâncurile învolburate ale Mării Negre în urmă cu două zile a fost adus de valuri la țărm.
„Mitroi Iosif-Corneliu, elev al Colegiului Militar Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova, a fost dat dispărut, marţi, 28 mai, în jurul orei 16.00, pe o plajă din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Elevul, în vârstă de 16 ani, participa la „Şcoala de vară” organizată de Direcţia informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale în perioada 28-31 mai, în garnizoana Constanţa, şi se afla în timpul liber alături de colegii săi şi profesorul însoţitor”, a informat Ministerul Apărării.
În dimineața zilei de 30 mai, corpul neînsuflețit al băiatului a fost găsit pe o plajă din Năvodari, la 10 kilometri de locul în care a fost dat dispărut. El a fost descoperit de o persoană de sex feminin care a sunat imediat la numărul de urgență 112. La fața locului, s-au deplasat cadre de la Ambulanţă, poliţişti şi pompierii militari.
Tatăl adolescentului, a venit astăzi la Năvodari pentru a duce acasă trupul neânsuflețit al fiului său.
De la ora dispariției adolescentului, echipele de intervenție ale ISU Dobrogea din Constanța și forțe ale armatei din cadrul Divizionului 175 Nave Scafandri au răscolit apele mării în vederea depistării trupului înghițit de valuri. Marți seara, trupul adolescentului a fost detectat de sonar pe fundul mării, la aproximativ 250 de metri de mal, aproape de locul unde s-a înecat. Cureții foarte puternici i-au împedicat însă pe scafandri să ajungă la el. În dimineașa zilei de joi, trupul băiatului a fost adus de valuri la țărm.
Parchetul Militar investighează împrejurările în care a survenit decesul adolescentului de 16 ani. În urma producerii tragediei, lucrările Școlii de vară au fost anulate.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...