Sărbătoarea Ultimului Tun Salva de la Năvodari

Pentru cei care s-au aflat în subordinea structurilor armate române, astăzi este o zi importantă, Ziua Rezervistului Militar, un prilej de bucurie dar și de reflecție. La Năvodari, această zi nu a trecut fără a fi marcată așa cum se cuvine, cu atât mai mult cu cât tot astăzi s-au împlinit 40 de ani de la înființarea Divizionului 545 Artilerie de Coastă, unitate aflată în Mamaia Sat.

Artileria de coastă este o structură defensivă a forțelor armate, formată din baterii de tunuri amplasate în fortificații, forturi situate de-a lungul coastelor, care trag contra bastimentelor inamice, precum și asupra unor obiective de pe uscat pentru a proteja bazele navale, porturile comerciale, centrele industriale și comunicațiile maritime. Statele cu granițe maritime și fluviale au înființat baterii de artilerie de coastă, care au făcut parte din structura forțelor navale, cum este și cazul țării noastre sau din structura armatei de uscat, cum este cazul altor țări.
Orașul Năvodari, faimos prin tradiția îndeletnicirilor sale pescărești, Rafinăria și Canalul cu reputația de ctitorii ale Epocii de Aur, are și statutul, mai mult sau mai puțin cunoscut, de garnizoană de marină.  Artileria de Coastă a avut aici, timp de mai bine de două decenii, o unitate reprezentativă. Conform Ordinului Marelui Stat Major din 16 august 1978, aici a fost înființat Divizionul 545 Artilerie de Coastă , dislocat la Capu Clisargic, raionul Midia. Divizionul 545 Artilerie de Coastă a fost purtătorul tradițiilor de luptă ale bateriilor de artilerie de coastă, care au funcționat pe litoralul românesc, după Primul Război Mondial.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: George Dima

Cele mai Accesate Articole