Primăria Năvodari face parte dintr-un proiect internațional care are ca temă ”Rețeaua inteligentă de Cooperare a Comunităților Mării Negre în Regiunea Transfrontalieră”.
Obiectivul principal al acestui proiect îl reprezintă implementarea unui model de guvernare mai eficientă și mai transparentă prin introducerea serviciilor elecronice pentru cetățeni, de la angajați la oameni de afaceri. Membrii în acest proiect sunt orașele și comunele din regiunea de frontieră: Kavarna, Shabla, Mangalia, Techirghiol, Eforie, Costinești, Constanța și altele, precum și ONG-uri, în total, 20 de participanți. Partenerul principal este orașul Balchik iar Năvodariul, partener secund. Timp de trei zile delegația bulgară s-a aflat la Năvodari pentru un schimb de experiență pe marginea acestui proiect. Prima zi de întâlnire a debutat cu o ședință de tatonare în care oficialități de ambele părți și-au prezentat proiectele realizate până în prezent cu sprijinul fondurilor europene. De asemenea, primarul orașul Năvodari, Florin Chelaru, a oferit musafirilor plachete în semn de recunoștință pentru buna colaborare între cele două administrații.
Au urmat apoi întâlniri cu oameni de specialitate din departamentele ambelor orașe unde s-au purtat discuții argumentate cu privire la varianta unei e-guvernări inovatoare.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: George Dima
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024