Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a fost achitat, astăzi, de Curtea de Apel Constanţa în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene.
Aceeași hotarâre a fost luată și în cazul celorlați inculpați.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
”Toți inculpații în dosarul Nazarcea au fost achitați
Sărbătoarea Înălțării Domnului aduce tuturor bucuria înălțării unei justiții drepte. Pe fond, s-a demonstrat că toți slujitorii Domnului și ceilalți inculpați au fost târâți pe nedrept într-un proces. Pentru aceasta nu condamnăm pe nimeni, ci ne rugăm în continuare lui Dumnezeu, iertând pe cei ce au văzut infracțiuni acolo unde nu e cazul. Arhiepiscopia Tomisului mulțumește Curții de Apel pentru că a săvârșit o judecată dreaptă și nu s-a lăsat influențată de presiunile exterioare actului de justiție. Avem încrederea că Înalta Curte va păstra această sentință de achitare a tuturor celor din dosarul Nazarcea”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului.
Arhiepiscopul Tomisului a fost judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
DNA susține că, în perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, şi alţi cinci inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru a primi fonduri europene.
”În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 de hectare), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă “vii pe rod cu struguri pentru vin”/”vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.
În declaraţiile depuse apare şi un alt aspect fals, şi anume că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu, printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care parcelele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie”, menționează DNA.
Ancheta procurorilor a mai arătat că ar fi fost obţinute, pe nedrept, fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică, în sumă totală de 1.392.964 de lei.
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...