Discriminare amendată

Cu toate că în România egalitatea de tratament este garantată prin Constituție, se pare că legea fundamentală a statului nu reușește să stopeze cu desăvârșire apariția discriminării. Dimpotrivă, tocmai sistemului educațional care ar trebui să învețe cetățenii, încă de la cele mai fragede vârste, să combată acest  fenomen, are lacune la acest capitol.

Așa se face că la Grădinița nr. 42 din Capitală, o educatoare a mutat un copil cu dizabilități într-o altă sală pentru simplul motiv că în instituția de învățământ se desfășura…o inspecție. Incidentul s-a petrecut în luna februarie a acestui an, când fetița cu tulburări de spectru autist a fost lăsată singură într-una din clasele grădiniței. Situația a ieșit la iveală după ce mătușa copilei a postat pe pagina ei de socializare întreaga poveste. Aceasta a relatat pe Facebook că educatoarea i-a recomandat să țină fetița acasă, întrucât au inspecție, iar dacă vor mai fi 2-3 copii prezenţi, vor sta cu o altă educatoare.
“Tamara are 5 ani, este inteligentă, ştie alfabetul, spune poezii, pictează, vorbeşte engleză, are fantezie. Nu este un copil problemă, nu este agresivă. Deci educatoarea nu trebuie să depună vreun efort în plus”, a scris pe Facebook mătuşa copilei.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a luat atitudine și a amendat grădinița în timp ce dascălul s-a ales cu o mustrare.
„Decizia unei educatoare de a muta un copil cu dizabilităţi la o altă grupă pe perioada inspecţiei reprezintă discriminare conform art. 2 şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată. Educatoarea a fost sancţionată cu avertisment contravenţional, iar grădiniţei i s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei. Se recomandă educatoarei ca pe viitor să evite astfel de acţiuni”, se arată în decizia Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți în ședința din 10 iunie a forului decizional în constatarea existenței faptelor de discriminare și sancționare a acestora.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole