Aceasta a fost atmosfera care a cuprins Năvodariul în sâmbăta și duminica ce tocmai s-au încheiat. Întreg orașul s-a aflat sub semnul peștelui, în cea de-a doua ediție de festival dedicat acestei bogății naturale cu care suntem binecuvântați.
Localnicii, la un loc cu turiștii sosiți în număr mare la plajă au coborât în zona Pieței de pește pentru a se lăsa cuprinși de atmosfera de sărbătoare. După o muncă susținută, spațiul a fost amenajat de primăria Năvodari cu tot ce s-a putut pentru ca musafirii să petreacă clipe cât mai frumoase. De la spațiile de expunere și vânzare cu tot felul de preperate din pește și fructe de mare, deserturi pentru copii, la scena care a găzduit tinerii talentați ai orașului și artiști consacrați.
Pentru fiecare zi de festival, petrecerea a început devreme și s-a încheiat târziu în noapte. Prezența a fost foarte diversă, de la copii foarte mici, la oameni în vârstă, familii și grupuri de prieteni. S-a cântat, s-au degustat preparatele care răspândeau arome îmbietoare, s-au spus glume, s-a râs și s-a dansat. Rețeta bunei dispoziții a fost respectată întocmai! Între cei prezenți s-au aflat și organizatorii care până în ultima clipă au fost atenți ca totul să fie în cea mai bună formă și de cea mai bună calitate.
„Festivalul peștelui” ediția a doua a îmbinat în cel mai plăcut mod tradiția cu actualul, cu dragostea pentru comunitate și pentru viitor!
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024