Capitala a fost timp de două zile gazda unei premiere pentru sistemul de sănătate din România. În perioada 18 -19 iunie, s-a desfășurat prima ediție a Forumului Național al Spitalelor. Evenimentul și-a propus să devină cea mai importantă platformă de discuții la nivel național pe problematica organizării și funcționării spitalelor publice și private din România.
Dezbaterile derulate în contextul unei astfel de reuniuni urmăresc identificarea soluțiilor optime pentru îmbunătățirea calității actului medical în spitale, ameliorarea politicilor publice în privința sistemului sanitar în general și a unităților medicale în particular, dar și o mai bună finanțare și depistarea proiectelor de atragere de fonduri pentru dezvoltarea serviciilor oferite în cadrul instituțiilor sanitare.
La forumul care a reunit manageri de spitale și asociații de pacienți, a participat și ministrul Sănătății, Sorina Pintea. În cadrul discuțiilor, aceasta s-a declarat o aprigă susținătoare a vaccinării.
“Sunt pro vaccinare, pro obligativitate ca şi cuvânt, dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul obligativitate a informării, a vaccinării, rămâne să dezbatem, nu vom rezolva problema. Gradul de acoperire vaccinală optim este 95%, după cum spun experţii OMS, foarte puţine ţări vor ajunge la acel grad, dar nici un grad de vaccinare ca şi în Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, de 1,2% – un singur vaccin făcut în luna martie în condiţiile în care avem cinci cabinete de medici de familie”, a afirmat Sorina Pintea.
Dezbaterile din cadrul întâlnirii au avut în prim-plan problema prevenției, un subiect sensibil și mult discutat și cu ocazia altor forumuri din domeniul sănătății.
Ministrul Sănătății a mai spus că în medicina preventivă este nevoie de programe sustenabile și a amintit Planul Național al Hepatitelor, program lansat anul acesta, bugetat, care funcționează. Sorina Pintea a mai vorbit și despre recomandările formulate pentru legea prevenției.
“În ceea ce vom propune noi pentru legea prevenţiei există capitol separat pentru educaţia pentru sănătate şi care porneşte de la mai multe premise – de la faptul că obezitatea la copii în România a căpătat proporţii îngrijorătoare, de la penultimul loc în Europa am ajuns pe locul II în Europa, de la faptul că minimele măsuri de igienă nu sunt cunoscute la nivelul şcolilor. Acele campanii de pe vremuri ‘Sanitarii pricepuţi’ erau foarte bune”, a declarat Sorina Pintea.
În ceea ce privește zona prevenţiei terţiare, ministrul Sănătății a afirmat că dezbaterile pe această temă au fot minimaliste.
”Este vorba de acea zonă de recuperare, de redare a calităţii vieţii. În mod normal, un pacient după un accident vascular, de exemplu, are nevoie de un timp de recuperare, dar important este pentru societate să-l redea apt. În zona aceasta, în zona de recuperare, în România nu s-a investit foarte mult, încă nu avem definit foarte clar conceptul de recuperare.”, a mai adăugat Sorina Pintea.
Dialogul dintre comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății promovează includerea în actul normativ al prevenției direcții clare de acțiune în zona de recuperare a pacienților după diverse traume.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...