Lucrările la clădirea viitorului Centru de Sănătate Multifuncțional Năvodari s-au încheiat, iar Consiliul Local Năvodari a votat, în cea mai recentă ședință, darea în administrare a imobilului către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța. Între timp, până se finalizează procedura de transfer, autoritatea locală se preocupă de ultimele detalii: amenajarea unui heliport, a spațiului verde din vecinătatea viitorului spital și lărgirea parcării și a drumului de acces!
Năvodari va avea, cât de curând, unul dintre cele mai moderne spitale din județul Constanța. În fapt, nu este vorba despre un spital, ci despre un Centru de Sănătate Multifuncțional, care va funcționa ca și secție exterioară a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța. Dar aici năvodărenii, dar și turiștii vor găsi specialitățile de care au nevoie și, cel mai important, un Compartiment de Primiri Urgențe! De ani buni, năvodărenii s-au arătat nemulțumiți de îngrijirile medicale și de lipsa de atenție de la Centrul de Permanență. La fel de adevărat este, însă, și faptul că respectivul centru nu putea ține locul unui compartiment de urgențe, fiind doar o prelungire a serviciului de medicină de familie, astfel că pacienții erau direcționați în continuare către Urgență.
Citește tot articolul AICI
Sursa: https://www.replicaonline.ro/heliport-si-urgenta-la-spitalul-navodari-s-au-incheiat-lucrarile-doctori-si-asistente-din-oras-vor-sa-lucreze-aici-394713/
Articolul HELIPORT și URGENȚĂ la Spitalul Năvodari! S-au încheiat lucrările, doctori și asistente din oraș vor să lucreze aici! apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024