Petromidia alimentează trenurile românești

Motorina produsă la Petromidia Năvodari alimentează trenurile românești. Combustibilul produs la rafinăria Petromidia va alimenta locomotivele CFR Călători și în următoarele 4 luni. Potrivit datelor oficiale publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, Rompetrol a câștigat o licitație în urma căreia va furniza carburant pentru locomotivele diesel operate de compania feroviară de stat.

Rompetrol a câştigat contractul pentru livrarea de motorină timp de patru luni, iar valoarea se ridică la 70,72 milioane de lei. Valoarea contractului este uşor sub valoarea estimată de CFR Călători, circa 71 de milioane, iar compania a primit două oferte. În urma licitaţiei publice, Rompetrol Downstream a câştigat contractul, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport preţ-calitate. Carburantul este produs în instalațiile din rafinăria Petromidia, la standardele cele mai înalte din România și în conformitate cu normele de mediu impuse la nivelul Uniunii Europene. Rompetrol Rafinare produce combustibili diesel Euro5 încă din 2006, înaintea de aderarea României la UE și cu trei înainte de intrarea în vigoare a normelor naționale. Carburantul care va fi pus și la dispoziția CFR Călători are un conținut scăzut de sulf. Rompetrol operează o rețea de distribuție carburanți formată din 926 unităţi de puncte de alimentare. Vânzările totale de carburanti ale Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas au atins anul trecut un nivel de 2,38 milioane tone, în crestere cu 6% față de volumul obtinut în 2017.

Cele mai Accesate Articole