Zilele acestea au loc ultimele întâlniri româno-bulgare din cadrul proiectului „Rețea pentru o cooperare inteligentă a comunităților în regiunea transfrontalieră a Mării Negre”. Gazdă, de această dată este administrația din Năvodari. În cadrul primei întâlniri, s-au prezentat inițiativele pe care angajații primăriilor Năvodari și Balcic le-au implementat în vederea creșterii capacității administrației publice locale de a încheia parteneriate public-private.
Pentru început cel care a luat cuvântul a fost Marian Surdu, directorul Termica Distribuţie Năvodari care a făcut o scurtă descriere a progresului înregistrat de orașul Năvodari. El a pus accentul pe creșterea fulminantă din zona turistică și pe conturul nou pe care îl prinde orașul, cel de stațiune de top.
Despre perspectiva bulgară a vorbit Magdalena Georgieva, director al departamentului de finanțe din cadrul primăriei Balcic. Ea a spus că este dornică să cunoască idei inovative care să ajute colaborarea transfronatalieră, inclusiv pe parte de promovare turistică. În același timp a subliniat că lucrurile trebuiesc făcute în mod echilibrat și că investițiile imobiliare exagerate în zona de coastă nu sunt un motiv de bucurie.
Ziua de lucru s-a încheiat cu un tur de recunoaștere oferit delegației bulgare. Astfel, vecinii noștri au avut ocazia să vadă în fapt proiectele de investiții prezentate în discuții. Prima oprire a fost la Centrul de afaceri după care a urmat Piața de pește și Promenada.
Sursa:
Articolul O nouă rundă de întâlniri dintre Năvodari și Balcic apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024