Rompetrol Downstream, companie membră a Grupului KMG International, sub aripa căreia se află și rafinăria Petromidia Năvodari, va furniza combustibil pentru Regia Automonă de Transport Constanța. Contractul a intrat în vigoare pe 18 iunie și se întinde pe o perioada de 12 luni.
Valoarea lui se ridică la aproximativ 26 milioane de lei, cu TVA inclus. În contract este stipulat ca o cantitate cuprinsă între 3250 și 5000 mc să fie furnizată regiei de transport, adaptată în funcție de necesitățiile de consum. Acesta este al doilea contract important obținut de Rompetrol în ultima perioadă, după cel parafat cu CFR, prin care compania deținută de KazMunayGas va alimenta trenurile românești pentru o perioadă de patru luni. De la Petromidia Năvodari pleacă carburanți de cea mai bună calitate. Încă din 2006, aici se produce motorină Euro5, cu trei ani înainte ca obligativitatea impusă de Uniunea Europeană să intre în vigoare. Ca o imagine de ansamblu, în 2018, cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai importante din regiune, a produs o cantitate totală de 2,75 milioane de tone de motorine. Vânzările totale de carburanti ale Rompetrol Downstream şi Rompetrol Gas au atins anul trecut un nivel de 2,38 milioane tone, în crestere cu 6% față de volumul obtinut în 2017.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...