Pod peste Dunăre între Svishtov și Zimnicea

Dunărea va putea fi traversată pe un al treilea pod între România și Bulgaria. După Giurgiu-Ruse și Calafat – Vidin, acest pod ar urma să fie construit la Zimnicea și să se unească în partea bulgară cu orașul Svishtov.

Ministrul român al Transporturilor, Răzvan Cuc, și omologul său bulgar, Rossen Zhelyazkov, au convenit elaborarea unui acord interguvernamental privind construcția acestei structuri. Cei doi demnitari au hotărât  ca o primă variantă a documentului să fie finalizată până la sfârșitul lunii iulie. Aceasta va fi prezentată guvernelor celor două țări. După adoptarea acordului de către Executivul de la București și Guvernul de la Sofia, documentul va fi propus spre ratificare Legislativelor din România și Bulgaria.
Miniștrii Transporturilor au dezbătut și posibilitatea construirii podului printr-o procedură europeană de selecţie a unui investitor privat. Oficialii consideră că podul peste Dunăre între Svishtov și Zimnicea va putea fi ridicat într-o perioadă de trei ani.
Structura este importantă atât pentru România și Bulgaria cât şi pentru Uniunea Europeană, întrucât ar facilita rețeaua europeană de transport.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole