Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrători ai I.P.J. Constanța și I.J.J. Constanța, au descoperit, ascunşi sub un autocar, trei cetăţeni din Algeria, Palestina și Maroc, fără documente de călătorie, care intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.
În data de 01.07.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrători ai I.P.J. Constanța și I.J.J. Constanța, au efectuat o acţiune comună în cadrul căreia au verificat un autocar, înmatriculat în România.
Astfel, au fost descoperite ascunse, sub mijlocul de transport, trei persoane de sex masculin.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei sunt cetăţeni din Algeria, Palestina şi Maroc, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani şi au declarat că s-au ascuns sub autocar cu intenția de a ajunge în state din vestul Europei.
Totodată, şoferul autocarului a declarat că nu avea cunoștință despre existența celor trei bărbaţi ascunși sub mijlocul de transport pe care îl conducea.
În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii detrecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cei trei cetăţeni fiind predați autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
Sursa: Comunicat Garda de Coastă
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Video. Poliția de Frontieră, dotată cu două drone de tip avion
În Portul Mangalia, la sediul Grupului de Nave Mangalia din cadrul Gărzii de Coastă, a avut loc miercuri evenimentul prin care au intrat în...
-
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
Publicație de căsătorie din 18.04.2024
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Portul Constanța, în atenția investitorilor din Qatar
Dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții în valoare de 15 miliarde de euro se află pe agenda întrevederilor pe care premierul...