Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de i ntensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și cantități de apă însemnate, de astăzi de la ora 10.00, până mâine la ora 03.00.
Potrivit ANM, î n intervalul menționat, în județele Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov, Vrancea, Galați, Brașov, Covasna, Harghita, Constanța , Tulcea, precum și municipiul București și în zona de munte a județelor Mureș și Bacău, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul țării și la munte, iar după-amiaza și în prima parte a nopții, mai ales în sud-est.
Totodată, ANM a emis o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
De astăzi de la ora 10.00, până mâine la ora 03.00, în sudul, sud-estul și local în centrul și estul țării, precum și în zonele montane și submontane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024