Una din problemele locuitorilor din Năvodari este legată de transportul public spre municipiul Constanța.
De foarte multe ori, cetățenii au reclamat condițiile improprii în care sunt nevoiți să călătorească.
Acesta este și motivul pentru care autoritățile locale au decis să ia măsuri privind condițiile de transport oferite de firma Grup Media Sud, care deține licența pe traseul Năvodari-Constanța.
Astfel, primarul din Năvodari, Florin Chelaru, viceprimarul Liliana Mara și directorul Poliției Locale s-au întâlnit, ieri, cu reprezentați ai Consiliului Județean Constanța și ai Poliției Naționale.
Întâlnirea a avut loc după ce primarul Florin Chelaru a informat CJC că operatorul nu îndeplinește, în acest moment, condiții minime pe ntru realizarea serviciului de transport public persoane.
Printre problemele semnalate se află:
-microbuze supraaglomerate;
-lipsa aerului condiționat și mobilier deteriorat în mijloacele de transport;
– comportament neadecvat al șoferilor în relația cu pasagerii;
-nerespectarea programului de transport și șoferi care nu opresc în stații;
– faptul că persoanele cu abonamente și persoanele cu dizabilități nu sunt lăsate să urce în microbuze;
– folosirea de mijloace de transport vechi și foarte uzate.
”Având în vedere faptul că Primăria Năvodari nu are pârghii sau competențe legale pentru a controla sau amenda transportatorul, primarul Florin Chelaru a solicitat Consiliului Județean și instituțiilor abilitate să ia măsuri care să ducă la îmbunătățirea serviciilor prestate de operatorul Grup Media Sud.
Vom reveni în perioada următoare cu rezultatele măsurilor de control și verificare, la care vor participa, în calitate de supervizor, și reprezentanți ai Primăriei Năvodari”, se arată într-un comunicat al Primăriei Năvodari.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024