Incidente la festival. Tineri prinși cu droguri la Constanța. Un bărbat a murit

Gruparea de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanţa anunță că, pe parcursul celor patru zile ale festivalului “Neversea” 2019,  pe plaja Modern de la Constanța,  poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au constatat 43 de infracţiuni la Legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Majoritatea faptelor depistate au vizat deţinerea de droguri în vederea consumului propriu.
Zilnic, peste 500 de lucrători ai MAI (jandarmi, poliţişti, pompieri si poliţişti de frontiera), împreună cu cei ai structurilor partenere de ordine şi siguranţă publică, precum şi de poliţie locală au fost la datorie, pe perioada festivalului.
Jandarmii şi poliţiştii au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1300 lei. Sancţiunile aplicate au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forţele de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal.
Garda de Coastă a avut nouă intervenţii pe mare pentru îndepărtarea unor ambarcaţiuni din zona de restricţie navală. Intervenţiile au fost făcute cu o şalupă de supraveghere şi control portuar şi o ambarcaţiune de abordaj, control şi salvare.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa a intervenit medical în 1572 de cazuri, iar 28 persoane au fost transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 21.15 a fost constatat decesul unui bărbat, în vârstă de 34 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală
Sursa: Comunicat Gruparea de Jandarmi Mobilă “Tomis” Constanţa
 

Cele mai Accesate Articole