Sea Status, o aplicație pentru siguranța noastră

Săptămâna viitoare va fi lansată aplicația Sea Status. Prin intermediul acestei platforme se vor putea primi informații despre starea mării și pot fi vizualizate harțile plajelor supravegheate de salvamari. Aproximativ 90 de salvamari acționează pe plajele din Mamaia și Constanța.


„Este foarte bine făcută aplicația! Orice lucru care vine și sprijinul turistului este binevenit, mai ales că în ziua de astăzi tehnologia este la îndemâna oricărui turist și atunci când vine la îmbăiere, pe litoral, să poată ști în timp real ce condiții și cât de multe sfaturi de la serviciul Salvamar.”, a declarat Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor din stațiunea Mamaia

De asemenea, Gabriel Culea a explicat și de ce astfel de informații sunt foarte important de știut și de luat serios în calcul.

„Mereu explicăm că apa este un mediu periculos, indiferent că este agitată sau este liniștită, trebuie să ținem cont când intrăm într-un mediu periculos și să ascultăm întotdeauna de sfaturile salvamarilor. E foarte important de știut că atunci când vin la îmbăiere să știe sau să se uite după punctul de observare Salvamar, care este semnalizat cu acel steguleț roșu și galben. Este un steag internațional unde este folosit de serviciul Salvamar în toată lumea.”susține acesta.

Important de știut este faptul că, în momentul în care acest steag este arborat, a început activitatea de Salvamar, iar atunci când nu mai este steag la foișor, programul s-a terminat. Când marea începe să fie agitată și apar pericole se arborează steagul cu galben, recomandat doar celor experimentați. Atunci părinții trebuie să fie foarte atenți și să nu mai lase copiii singuri în apă, pentru că se pot întâmpla probleme și chiar înec. În momentul în care s-a arborat steagul roșu este interzis la scăldat.  Acesta este semnalul la care turiștii trebuie să înțeleagă că nu trebuie să mai intre la îmbăiere.
Pentru a putea fi evitate toate aceste pericole, în curând, alicația Sea Status va putea fi descărcată gratuit!
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole