Campania ExtravaCANza, la malul mării

Pe litoral, are loc o nouă ediţie a campaniei de colectare a dozelor din aluminiu, ExtravaCANza, cu scopul de contribui la păstrarea unor plaje curate pe litoralul românesc.
Acțiunile se desfășoară  în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în perioada 12-14 iulie/19-21 iulie, pe Plaja Cleopatra din staţiunea Mamaia.
“Asociaţia Alucro şi Reciclad’OR pregătesc două weekend-uri în care cei mai activi turişti se vor bucura de premii speciale pentru dozele colectate (doze de băuturi, pahare de cafea cu capac, tricouri, saltele gonflabile, vouchere de cumpărături, storcătoare), distracţie (concert BIBI) şi alte atracţii menite să le transforme concediul într-o vacanţă specială”, se arată într-un comunicat organizatorilor.
Pentru fiecare cinci doze colectate, turiştii vor putea primi în schimb o doză de suc, bere sau apă minerală.
În schimbul a 20 de doze goale, turiştii vor putea învârti Roata Reciclării şi vor câştiga garantat premii pe care le pot folosi chiar şi după terminarea vacanţei.
Premiile puse în joc sunt: seturi cuţite bucătărie şi curăţător legume, storcătoare de fructe, căşti, căni termice, vase termorezistente, sacoşe din pânză Every Can Counts, saltele de apă, pahare de cafea cu capac, sticle de apă cu bluetooth, seturi travel cosmetice, mingi de apă gonflabile, fotolii de apă, tricouri personalizate Every Can Counts.
În plus, pe 13 iulie, turiştii vor avea acces gratuit la un concert susţinut de tânăra artistă Bibi Mihaela Lixandru, iar ultimul weekend al campaniei va fi marcat printr-o competiţie dedicată tuturor celor pasionaţi de volei, în baza unei taxe simbolice de cinci doze.
Sursa: Comunicat Asociaţia Alucro

Cele mai Accesate Articole