Ministrul Deneș, în vizită la Herghelia Jegălia

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a fost prezent pe 11 iulie în județul Călărași, unde a vizitat Herghelia Jegălia, care este administrată de Romsilva. Cu această ocazie, oficialul de la București a verificat și evoluția perdelelor forestiere constituite pe terenurile care aparțin de Herghelia Jegălia, situate în vecinătatea Autostrăzii Soarelui.


“Herghelia Jegălia, cu o existenţă de peste 100 de ani, are un efectiv de 223 de cabaline şi este destinată creşterii şi ameliorării genetice a raselor Cal de sport românesc şi Semigreu. Două dintre obiectivele principale ale hergheliei sunt: organizarea sistematică a concursurilor oficiale din calendarul Federaţiei Ecvestre Române la disciplinele sărituri peste obstacole, dresaj (Cupa Canaval şi Cupa Calului de sport românesc), precum şi furnizarea celor mai bune exemplare pentru debut şi testarea în competiţii oficiale sportive de călărie către cele mai performante filiale ale Clubului Hipic ‘Romsilva’, cum sunt Depozitele de armăsari Târgu Mureş, Dumbrava, Arad şi Herghelia Izvin.”, menționează printr-un comunicat Ministerul Apelor şi Pădurilor din România.

În opinia ministrului de resort, hergheliile din țară trebuie să devină adevărate puncte de petrecere a timpului liber și de practicare a sporturilor ecvestre de către publicul larg, în special, de copii. Latura recreativă a acestor locații trebuie dezvoltată de către administratorii hergheliilor. Realizarea acestui deziderat este motivată de creșterea numărului iubitorilor de cai și va avea, totodată, un rezultat pozitiv în plan financiar pentru herghelii.
Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, consideră că Jegălia este una dintre hergheliile la care, în urma măsurilor luate, au început să se observe rezultatele unui bun management, atât în ceea ce priveşte creşterea armăsarilor cu potenţial genetic ridicat, cât şi dezvoltarea unei ramuri de selecţie a calului de sport românesc.

“Sub cele două sloganuri, ‘Să admirăm calul de sport românesc din herghelia Jegălia’ şi ‘Calul nu mai poate schimba lumi, poate schimba doar vieţi’ managementul hergheliei şi-a propus declanşarea unei campanii de marketing, astfel încât prin valorificarea exemplarelor de cai de rasă, inclusiv a cailor de sport, să majoreze profitul. Această herghelie produce, pe terenul agricol pe care îl are în administrare, furajele necesare hrănirii animalelor proprii, dar şi pentru susţinerea unor alte herghelii aflate în administrarea RNP Romsilva”, a afirmat Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

La eveniment, au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, senatori, deputați, președintele Consiliului Județean Călărași, directorul Administrației Naționale Apele Române și specialiști din cadrul Romsilva.
La finalul turului ghidat al Hergheliei Jegălia, oaspeții au asistat la o demonstrație de cursă cu obstacole.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 12 herghelii de stat și 4 depozite de armăsari, păstrând și ameliorând patrimoniul genetic al cailor de rasă din România.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole