Mai multe persoane s-au adunat în data de 12 iulie în fața sediului Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral pentru a-și arăta nemulțimirea cu privire la nerespectarea legii pe plajele de la malul mării. Amplasarea eronată a șezlongurilor, interzicerea așezării cearceafurilor și a prosoapelor în fața acestor scaune pliabile, mizeria și câinii sunt, pe scurt, câteva dintre plângerile formulate de protestatari.
Trotuarul din faţa clădirii instituției s-a umplut cu prosoape și diverse jucării de plajă, dar şi cu două găleţi pline cu nisip pe care manifestanții le-au adus pentru a-și susține revendicările.
Protestul a fost iniţiat de către preşedintele Grupului de Dialog şi Bună Convieţuire, Alexandru Zamfirescu.
Inițiatorul protestului consideră că operatorii de plajă care nu respectă contractele trebuie sancţionaţi. Acesta a depus memorii la Apele Române pentru care a primit și răspunsuri.
O delegaţie a protestatarilor a fost primită de conducerea Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral pentru a-şi prezenta revendicările. Reprezentanţii instituției au precizat că vor veni cu un punct de vedere după ce vor cunoaşte nemulţumirile exprimate de protestatari.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024