Anul 1978 reprezintă perioada în care s-a dat în folosinţă actuala clădire a liceului „Lazăr Edeleanu” din Năvodari. De-a lungul timpului, instituția a dat societății mulți oameni de valoare, pregătiți în mod special în domeniul chimiei și asta datorită construirii Combinatului Petrochimic Midia Năvodari. În tot acest timp, a fost și rămâne singurul liceu de pe aria orașului Năvodari.
Astfel, importanța acestuia este lesne de înțeles. Pornind de la această premisă, reprezentanții administrației orașului, coordonați de edilul Florin Chelaru s-au întâlnit într-o ședință de lucru chiar de la primele ore ale începutului de săptămână. Subiectul întrevederii l-a constituit lansarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii liceului tehnologic Lazăr Edeleanu Năvodari”.
Primarul Florin Chelaru a subliniat atenția pe care echipa sa o acordă sectorului educație, considerat cel puțin la fel de important precum cel al sănătății după care a dat cuvântul celui care se ocupă de departamentul investiții în cadrul primăriei, Adrian Constantin.
În plus, pe lângă lucrările de reabilitare ce vor fi aduse clădirii liceului primarul Florin Chelaru a spus că proiectul mai vizează un edificiu, imobil care se află în curtea liceului.
Beneficiarii direcți ai proiectului lansat astăzi sunt cei 848 de elevi înscriși și cele 66 de cadre didactice angajate la liceul „Lazăr Edeleanu” din Năvodari.
Sursa: https://www.tvlitoral.ro/investitii-ptr-liceul-lazar-edeleanu/
Articolul Investiții pentru liceul „Lazăr Edeleanu” apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024