Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit un cetăţean român care transporta, cu un autoturism, fără a deține permis de conducere, cantitatea de aproximativ 900 kilograme peşte, fără documente legale precum și unelte de pescuit în lungime de 900 metri.
În data de 15.07.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Enisala, au oprit pentru control un autovehicul înmatriculat în România condus de cetățeanul român R.L. în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că persoana în cauză nu posedă permis valabil pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 880 kilograme peşte, din specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale şi unelte de pescuit de tip avă în lungime totală de 900 metri.
Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte”, „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” şi “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Comunicat Garda de Coastă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024