Traficanți de droguri reținuți de DIICOT. Acțiune în flagrant la Constanța

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călărași au efectuat, pe 15 iulie, un număr de 24 percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Călărași și Constanța, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic intern de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În aceeași zi, pe raza teritorială a municipiului Constanța a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant în urma căreia o persoană a fost depistată în timp ce avea asupra sa cantitatea de 100 grame fragmente vegetale (cannabinoizi sintetici).
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, a fost constituit un grup infracțional organizat ai cărui membri au acționat în mod coordonat, în ceea ce privește achiziționarea și prepararea unor cantități mari de substanțe cu conținut psihoactiv pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiile Călărași, Constanța, Slobozia, Fetești, precum şi în localitățile limitrofe.
În urma  cercetărilor efectuate în cauză s-a constat că membrii grupării s-au aprovizionat cu substanțe cu conținut psihoactiv de la dealeri din municipiul Constanța, activitate intermediată de inculpații O. T., O. S. și O. S.
De asemenea, s-a stabilit că aceștia achiziționau, săptămânal, cantitatea de 100 grame de substanță cu conținut psihoactiv, pe care o porționau și o comercializau în plicuri, contra unor sume cuprinse între 15 lei și 25 lei.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 160 de pliculețe și 26 doze ce conțineau fragmente vegetale, 6 pungi ce conțineau fragmente vegetale vrac (în total aproximativ 600 grame, din care 190 grame cannabis), zeci de punguțe autoblocante folosite la dozarea și comercializarea substanțelor, bunuri folosite la cântărirea substanțelor cu conținut psihoactiv și a drogurilor, bijuterii din aur și sumele de 11.500 lei, 750 euro și 1000 lire sterline.
La data de 16.07.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de inculpații M.F., O.T., O.S., C.E., H.Z., C.M. și N.C., urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentați Tribunalului Călărași, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar pentru inculpatele S.A. și O.S. a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Sursa: Comunicat DIICOT

Cele mai Accesate Articole