Jandarmul anului 2018 este din Constanța! Marţi, 16 iulie 2019, în prezența ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, a fost celebrată pentru al doilea an consecutiv Ziua Ministerului Afacerilor Interne.
Festivitatea organizată în acest sens a avut menirea să pună în valoare și să recompenseze faptele de eroism ale polițiștilor, pompierilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră și piloților salvatori. În acest an, peste 40 de agenți de poliție, subofițeri și ofițeri din cadrul Poliției Române, Poliției de Frontieră Române, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Aviației și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au primit Emblema de onoare a ministerului. Printre cei premiați s-au aflat doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța: agent-șef principal de poliție Eugen-Iucsel Maican și agent-șef de poliție Vasile-Verdișam Budeanu și plt.maj. Nicuşor Iancu, cel care a fost desemnat şi jandarmul anului 2018.
Intervenția a fost salvatoare pentru fetiță. Copila a ajuns în timp util la spital unde a primit îngrijirile medicale necesare.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024