Recomandările OMS pentru sănătatea bebelușilor

O viață sănătoasă începe încă din primii ani ai copilăriei. Teoria unui trai echilibrat și armonios sună bine, însă realitatea spune cu totul altceva. Pe rafturile magazinelor, se găsesc produse alimentare pentru nou-născuți care conțin adesea multe zaharuri iar informațiile de pe etichete nu sunt întotdeauna clare și creează confuzie.

Așa că mare atenție! Avertismentul vine din partea Organizației Mondiale a Sănătății care propune revizuirea criteriilor sale în ceea ce privește alimentația bebelușilor.

“În cazul a aproximativ jumătate dintre produsele examinate (…), peste 30% dintre calorii provin din zaharuri totale, iar circa o treime din alimente conţin zahăr adăugat sau alţi îndulcitori”, a transmis Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.

Precizarea a fost formulată după cercetarea amănunțită efectuată în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018, care a inclus aproximativ 8.000 de produse comercializate în peste 500 de magazine din oraşe precum Viena, Sofia, Haifa şi Budapesta.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează cu privire la pericolul pe care îl poate avea asupra organismului uman aportul ridicat de zahăr. Acesta poate conduce la creșterea riscului obezităţii şi al cariilor dentare, iar o expunere precoce la produse îndulcite poate crea o preferinţă nocivă pentru alimente care conţin zahăr pentru tot restul vieţii.

“O nutriţie adecvată în perioada neonatală şi în primii ani ai copilăriei rămâne un factor esenţial pentru asigurarea unei creşteri şi dezvoltări optime a copilului, precum şi o stare de sănătate mai bună pe parcursul vieţii”, a afirmat Zsuzsanna Jakab, directoarea regională a Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa.

Consecința dezastruoasă a prezenței în organism a unui aport ridicat de zahăr îngrijorează instituția care în 2018 a avertizat cu privire la creşterea numărului persoanelor obeze şi supraponderale în rândul europenilor. Fenomenul reprezintă o adevărată amenințare la adresa speranței de viață de pe ”Bătrânul continent”.
Din studiul Organizației Mondiale a Sănătății reiese că un procent cuprins între 28% şi 60% dintre alimentele analizate sunt etichetate de comercianți ca fiind adecvate nou-născuţilor cu vârsta sub şase luni.
„OMS recomandă ca nou-născuţii să fie hrăniţi în mod exclusiv cu lapte matern în primele şase luni de viaţă şi, prin urmare, niciun aliment nu ar trebui comercializat ca recomandat copiilor sub şase luni.”, subliniază raportul acestei organizații.
Pentru copiii cu vârsta între șase luni și doi ani, alimentația acestora trebuie să se bazeze pe produse bogate în substanţe nutritive, preparate la domiciliu. Recomandările OMS includ și interzicerea adaosurilor de zahăr şi îndulcitori din compoziţia alimentelor destinate bebeluşilor.
Etichetele prezente pe dulciuri și băuturile care conțin zahăr ar trebui să informeze consumatorii că produsele respective nu sunt adecvate copiilor sub trei ani.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole