Emoții pentru profesorii constănțeni! Cadrele didactice din județ s-au reunit pe 17 iulie, de data aceasta în postura de concurenți, pentru a participa la examenul național de titularizare. 881 de candidați s-au duelat timp de patru ore în cadrul probei scrise pentru obținerea unui post.
Competiția este acerbă, întrucât și numărul locurilor titularizabile este redus.
”Avem un total de 2294 de posturi scoase la concurs, dintre care 172 sunt propuse pentru angajare pe perioadă nedeterminată, adică posturi titularizabile, iar diferența de 2172 sunt propuse pentru angajarea pe perioadă determinată. Există posturi titularizabile atât în urban, cât și în rural, mai multe în urban decât în rural, evident, cele mai multe fiind de educatoare și învățătoare“, a declarat Alina Codreanu, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Constanța.
Din totalul participanților la proba scrisă, 155 de cadre didactice au concurat pentru un post în învățământul preșcolar și 147 pentru cel primar. Disciplina Limba și Literatura Română a avut 75 de candidați înscriși, Educația Fizică și Sportul – 70, Matematica – 69, Limba și Literatura Engleză – 57, Biologia – 28, Istoria – 27, Psihologia – 1, Educația muzicală specializată, studii teoretice – 1, Educația tehnologică – 1 și Electronică, automatizări, telecomunicații – 1 post.
Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, Liceul Teoretic ”Traian” și Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” au fost cele trei centre de concurs din județ unde s-a desfășurat examenul de titularizare.
”Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului sau cel puțin media 8 la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2019, pe parcursul anului şcolar 2018-2019.”, se precizează, de asemenea, în Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019-2020, anexă la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5460/12.11.2018.
Cadrele didactice care nu reușesc să obțină minim nota 7 la acest concurs pentru a ocupa un post titularizabil, au șansa de a deveni suplinitori.
”Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului sau cel puțin media 5 la inspecțiile la clasă în profilul postului sau în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2019, pe parcursul anului şcolar 2018-2019.”, se menționează în Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019-2020, anexă la ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5460/12.11.2018.
Rezultatele se vor afișa în data de 23 iulie la Inspectoratul Școlar Județean Constanța și la centrele de concurs. Urmează perioada depunerii contestațiilor, iar după rezolvarea acestora se vor afișa rezultatele finale în data de 30 iulie.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024