Poliţiştii rutieri care patrulează pe autostrăzi atenționează că zilnic, mulţi conducători auto opresc nejustificat pe banda de urgenţă, creând situaţii periculoase.
Din statisticile accidentelor rutiere produse pe autostrăzi reiese că sunt frecvente cazurile în care autovehicule oprite pe banda de urgenţă au fost lovite de altele.
Conducătorii auto care au provocat aceste accidente fie au fost neatenţi sau obosiţi, fie nu au observat autovehiculele oprite.
Pe banda de urgenţă pot circula doar autovehiculele cu regim prioritar care se deplasează la intervenţii sau în misiuni cu caracter de urgenţă.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Românele recomandă conducătorilor auto ca în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice să pornească luminile de avarie, să se echipeze cu vesta reflectorizantă, să scoată pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi să amplaseze triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!
Poliția Română amintintește că, oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor se sancţionează cu trei puncte de penalizare şi cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă).
Sursa: Comunicat Infotrafic
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...