Avion fără pilot, lansat la Capu Midia

Poligonul de Trageri de la Capu Midia a fost gazda unui eveniment mai puțin obișnuit! Un avion fără pilot a fost lansat în stratosferă cu ajutorul unui balon meteorologic umplut cu heliu.

Echipat cu o serie de senzori pentru aplicații științifice, aparatul de zbor fără pilot a efectuat o misiune în largul Mării Negre la o distanță de 40 kilometri și o altitudine de 25 de kilometri.
Zborul a fost monitorizat de la sol de o echipă de specialiști români și străini prin intermediul sistemelor de telemetrie și executat în mod autonom.

“Activitatea se înscrie într-un proiect al Agenției Spațiale Române (ROSA) care a debutat cu peste 10 ani în urmă, în care Poligonul de la Capu Midia a sprijinit desfășurarea ei atât din punct de vedere al siguranței zborului, cât și al infrastructurii. Dezvoltarea bazei materiale din ultimii ani a permis îmbunătățirea domeniilor de colaborare cu ROSA, reușind în prezent să asigurăm o supraveghere mult mai bună a evoluției echipamentelor în spațiul aerian al poligonului. Îmi exprim convingerea că această colaborare va continua și că vom contribui la activitatea de cercetare în domeniul spațial”, a declarat colonelul Eugen-Viorel Bitan, comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “Gl. bg. Ion BUNGESCU ”.

Lansarea de la Capu Midia s-a bucurat de participarea cercetătorilor români și specialiști ai Agenției Spațiale Europene și ai ROMSPACE.

“Dorim sa îmbunătățim și să mărim performanța sistemului de dirijare pentru misiuni stratosferice, iar pentru Agenția Spațială Europeană este un zbor în urma căruia se pot efectua determinări ale unor parametri atmosferici cu relevanță pentru caracterizarea atmosferei: presiune, umiditate, temperatură”, a afirmat Florin Mingireanu, cercetător în cadrul Agenției Spațiale Române.

Aparatul de zbor face parte dintr-o familie mai largă, capabilă să execute o gamă diversă de misiuni atât la joasă, cât și la mare altitudine. Complexul format din aparatul de zbor, autopilotul, sistemele de urmărire a zborului, precum și elementele auxiliare necesare îndeplinirii misiunilor stratosferice sunt dezvoltate de echipa de cercetători români începand cu anul 2006.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole