Primăria Năvodari anunță reabilitarea podului din oraș

Podul de la Năvodari va intra în reabilitare. Autoritățile locale anunță că a fost deja semnat contractul LĂRGIRE ȘI ASFALTARE POD ECLUZĂ.

Proiectul, finanțat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, are o valoare de aproximativ 3 milioane de lei și  prevede modernizarea podului care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari.
Se vor efectua lucrări pentru  mărirea capacității de circulație prin lărgirea părții carosabile, ceea ce va duce la descongestionarea traficului, mai ales în lunile iunie-august, scurtarea timpilor în trafic, creșterea siguranței și confortului în trafic.
De asemenea, trotuarele vor fi modernizate pe ambele sensuri de mers. Proiectarea a fost finalizată, iar în momentul de față se lucrează la emiterea autorizației de construire.

”Având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival și valorile de trafic rutier sunt mari, Primăria va purta discuții cu Poliția Rutieră și autoritățile județene pentru a găsi cele mai bune soluții astfel încât restr icțiile de trafic să nu creeze ambuteiaje și disconfort turiștilor și localnicilor.  Vă vom informa în legătură cu graficul de lucrări și restricțiile de circulație ce se vor impune pe durata execuției”, precizează Primăria Năvodari.

Sursa text: https://www.gazetadenavodari.ro/navodari-primaria-anunta-reabilitarea-podului-din-oras/
Sursa video: https://www.tvlitoral.ro/podul-de-la-navodari-va-intra-in-reabilitare/
Articolul Primăria Năvodari anunță reabilitarea podului din oraș apare prima dată în Navodari Online .

Cele mai Accesate Articole