Ministerul Afacerilor Interne anunță că premierul Viorica Dăncilă a participat ieri la semnarea Acordului-cadru de furnizare a unor elicoptere ușoare, echipate corespunzător pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile.
Proiectul este finanțat din fonduri europene, este valabil pentru o perioadă de 48 de luni și are ca obiectiv achiziționarea, în total, a 10 elicoptere pentru operațiuni medicale și de căutare-salvare.
În prima etapă, vor fi achiziționate patru elicoptere ușoare multifuncționale, complet echipate pentru misiuni aero-medicale și de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziționate alte șase.
Acordul-cadru a fost semnat, din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, din partea Inspectoratului General de Aviație de comandorul Catalin-Paul Dache și din partea Airbus Helicopters România (promitent furnizor) de către directorul comercial Radu Homorozeanu.
” Achiziționarea elicopterelor noi echipate complet pentru intervenții în caz de urgență este un demers imperativ în condițiile în care flota de care dispun în acest moment autoritățile este insuficientă pentru a răspunde intervențiilor medicale și de căutare-salvare și, în special, pentru operațiunile de salvare montană. Facem un pas important care se adaugă celorlalte demersuri ce fac parte dintr-un nou concept al managementului pentru situații de urgență – VIZIUNE 2020”, a subliniat prim-ministru.
Proiectul Viziune 2020 este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și are drept obiectiv dotarea cu tehnică de intervenție, în scopul reducerii timpului de răspuns în situații de urgență și asigurarea unei reacții rapide și eficiente la dezastre a echipajelor de intervenție. Proiectul presupune trei paliere de dezvoltare prin achiziționarea tehnicii care să susțină intervențiile în mediile aerian, terestru și maritim.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a fost desemnat unitate de achiziții centralizată pentru achiziția de elicoptere ușoare, medii și grele, precum și a unui simulator de zbor destinat Inspectoratului General de Aviație, necesare pregătirii și executării misiunilor în situații de urgență.
Ministerul Afacerilor Interne, prin operatorul său aerian – Inspectoratul General de Aviaţie – dispune în prezent de 22 de aeronave, respectiv 20 de elicoptere şi 2 avioane, reprezentând un grad general de asigurare de 56% faţă de totalul prevăzut în Strategia dezvoltării aviaţiei Ministerului Afacerilor Interne 2010-2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 132.496/05.10.2010.
Din totalul de 14 elicoptere uşoare aflate în dotare, 10 sunt destinate executării misiunilor aeromedicale, dar niciuna dintre aceste aeronave nu este echipată conform specificului misiunilor de căutare-salvare, respectiv misiunilor de salvare din medii montane, din mediul maritim sau din medii greu accesibile.
Sursa: Comunicat MAI
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Joi se opreşte apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord
La nivelul sistemului de distribuție apă potabilă din județul Constanța se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la rețeaua existentă...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024