Executivul de la București a aprobat în ultima ședință un act normativ pentru un mecanism de restructurare financiară adresat contribuabililor care au datorii la bugetul de stat și cel local. Beneficiarii noilor măsuri elaborate sunt persoanele fizice, firmele, instituțiile publice și alte entități care îndeplinesc condițiile prevăzute în actul normativ.
Plafonul debitelor prevăzut de actul normativ aprobat și în funcție de care va fi stabilită modalitatea de stingere a datoriilor este de un milion de lei.
Măsura de restructurare financiară aprobată de Guvern reprezintă o gură de oxigen pentru mediul de afaceri din România.
Restructurarea poate fi constituită din una sau mai multe măsuri şi anume: plata eşalonată a obligaţiilor bugetare, conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare, în condiţiile reglementate de Codul de procedură fiscală, stingerea obligaţiilor bugetare prin darea în plată a unor bunuri imobile ale debitorului sau anularea unor obligaţii bugetare principale în proporţie de maximum 50% din totalul acestora, în funcţie de capacitatea financiară de plată a fiecărui debitor.
Până la sfârșitul anului în curs, este estimat ca impactul asupra bugetului de stat în urma aplicării mecanismului de restructurare financiară să se reflecte într-o creștere a veniturilor de aproximativ 2,4 miliarde de lei.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...