Solicitarea premierului Viorica Dăncilă către ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, privind începerea noului an şcolar pe 16 septembrie nu a fost primită cu entuziasm de Federației Elevilor din România. Organizația condamnă propunerea prim-ministrului pe care o consideră o măsură menită să favorizeze firmele din turism.
Aceste motive nu sunt singurele obiecții formulate de organizație la adresa solicitării exprimate de către premierul Viorica Dăncilă în cadrul ședinței de Guvern din 31 iulie.
Reprezentanții organizației sunt nemulțumiți de lipsa de loialitate în comunicare dintre autoritate și societatea civilă, întrucât data începerii cursurilor a fost fixată prin ordin de ministru pe 9 septembrie. Federația Elevilor din România menționează că această dată a fost o măsură de compromis, solicitarea inițială a organizației fiind ca școala să înceapă la 1 septembrie, la fel cum se întâmplă în multe state europene.
În comunicatul transmis presei, Federația Elevilor din România revine asupra datei de începere a cursurilor și solicită ministrului Educaţiei Ecaterina Andronescu să respingă propunerea prim-ministrului Viorica Dăncilă și să ia în considerare ca anul școlar să debuteze în prima zi a lunii septembrie. O altă solicitare este adresată premierului român care prevede ca demnitarul să se preocupe de adevăratele nevoi ale elevilor, precum transportul sau bursele, în schimbul propunerilor cu caracter populist, care dăunează sistemului de învăţământ.
Organizaţia neguvernamentală îşi asumă reprezentarea drepturilor şi intereselor comune ale tuturor elevilor din învăţământul preuniversitar din România. Federația reunește Asociaţia Elevilor din Constanţa, Bacău, Maramureş, Călăraşi, Vâlcea, Bucureşti şi Ilfov.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024