Șoferi băuți, prinși la Năvodari. Un bărbat și o femeie s-au ales cu dosare penale

Doi șoferi au fost depistati de polițiști, la Năvodari, conducând deși consumaseră alcool și reprezentau un pericol real în trafic.
Faptele lor nu au scăpat nepedepsite. Agenții rutieri au întocmit dosare penale pe numele lor.
Duminică, 11 august a.c., în jurul orei 02.15, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au identificat o femeie, de 33 de ani, din oraşul Năvodari, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 86, dinspre Năvodari către Mamaia, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind condusă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Tot duminică, în jurul orei 03.41, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe DC 86, dinspre Mamaia către Năvodari, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Sursa: IPJ Constanta

Cele mai Accesate Articole