Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a finalizat cu succes o nouă etapă a programului de transformare digitală a rafinăriei Petromidia Năvodari: modernizarea instalațiilor de “In-Line Blending/Amestec în Linie” a carburanților.
Investiția totală se ridică la circa 3 milioane de dolari, iar modernizarea instalațiilor a vizat, în principal, optimizarea producției de carburanți prin îmbunătățirea sistemului integrat de management și automatizare a fluxurilor tehnologice.
“Calitatea este cuvântul cheie care definește carburanții realizați la Petromidia, iar eforturile și investițiile realizate ne permit o continuă îmbunătățire a acestora, a fluxurilor operaționale și a unităților de producție. În plus, proiectele implementate recent ne vor ajuta să creștem și volumele obținute, dar să ajungem și la o mai mare flexibilitate în adaptarea la cerințele pieței. Consider că este un alt pas foarte important pe care îl facem pentru alinierea, atât cu standardele internaționale, cât și cu trendul inovativ pentru atingerea revoluției industriale – Industry 4.0”, a declarat Yedil Utekov, Directorul General al Rompetrol Rafinare.
Inițiate la începutul anului trecut, lucrările de modernizare ale celor două instalații au fost finalizate în iunie 2019. Implementarea noului sistem digital asigură analize detaliate în timp real a componenților și a produsului final obținut și, implicit, o monitorizare atentă a calității carburanților și a conformității acestora cu legislația în vigoare.
Redactor: Sondra Sandu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024