Marea Neagră își va dezvălui comorile! Sipetul tezaurului va fi deschis în data de 15 august și va oferi privitorilor o expoziție de creații cu tematică marină. Scoicile, melcii și nisipul își vor etala desărvârșirea tainică a valurilor în înlănțuirea de podoabe care vor fi expuse în cadrul evenimentului ”Comorile Mării Negre”.
“Pentru cei care sunt mereu cu gândul la nisipul de pe plajă şi la valurile mării, târgul de accesorii handmade şi obiecte decorative ‘Comori din Marea Neagră’ îşi deschide porţile. Astfel, timp de patru zile, în perioada 15-18 august, în intervalul orar 10.00-20.00, constănţenii şi turiştii vor putea admira şi achiziţiona produse handmade, majoritatea realizate din scoici şi melci care provin de pe plajele Mării Negre.”, a anunțat printr-un comunicat de presă Primăria Constanța.
Vaze, tablouri, suporturi de lumânări sau rame de inspiraţie marină sunt doar câteva dintre sutele de obiecte decorative care vor fi expuse în cadrul evenimentului. Artizanii acestor artefacte sunt artiști constănțeni și bucureșteni.
Locația aleasă pentru prezentarea creațiilor este Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski”, în zona fântânii arteziene. Zece expozanți și-au anunțat participarea la eveniment. Incursiunea prin comorile din Marea Neagră va oferi publicului și posibilitatea de a achiziționa exponatele prezentate.
Atmosfera va fi întreţinută cu muzică grecească. Cei care vor trece pragul târgului vor fi îmbiați cu preparate culinare din scoici şi rapane, care vor fi stropite din belșug cu vinuri alese; cu alte cuvinte, itinerariul unei dezvăluiri pline de savoare pentru constănțeni și turiștii sosiți la malul mării!
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024