Marea Neagră își va dezvălui comorile! Sipetul tezaurului va fi deschis în data de 15 august și va oferi privitorilor o expoziție de creații cu tematică marină. Scoicile, melcii și nisipul își vor etala desărvârșirea tainică a valurilor în înlănțuirea de podoabe care vor fi expuse în cadrul evenimentului ”Comorile Mării Negre”.
“Pentru cei care sunt mereu cu gândul la nisipul de pe plajă şi la valurile mării, târgul de accesorii handmade şi obiecte decorative ‘Comori din Marea Neagră’ îşi deschide porţile. Astfel, timp de patru zile, în perioada 15-18 august, în intervalul orar 10.00-20.00, constănţenii şi turiştii vor putea admira şi achiziţiona produse handmade, majoritatea realizate din scoici şi melci care provin de pe plajele Mării Negre.”, a anunțat printr-un comunicat de presă Primăria Constanța.
Vaze, tablouri, suporturi de lumânări sau rame de inspiraţie marină sunt doar câteva dintre sutele de obiecte decorative care vor fi expuse în cadrul evenimentului. Artizanii acestor artefacte sunt artiști constănțeni și bucureșteni.
Locația aleasă pentru prezentarea creațiilor este Parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski”, în zona fântânii arteziene. Zece expozanți și-au anunțat participarea la eveniment. Incursiunea prin comorile din Marea Neagră va oferi publicului și posibilitatea de a achiziționa exponatele prezentate.
Atmosfera va fi întreţinută cu muzică grecească. Cei care vor trece pragul târgului vor fi îmbiați cu preparate culinare din scoici şi rapane, care vor fi stropite din belșug cu vinuri alese; cu alte cuvinte, itinerariul unei dezvăluiri pline de savoare pentru constănțeni și turiștii sosiți la malul mării!
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024