Rulotă căutată de autorităţile din Marea Britanie, descoperită în județul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat pe raza judeţului Constanţa o rulotă în valoare de aproximativ 28.000 de lei, care era căutată de autoritățile din Marea Britanie.
În data de 13.08.2019, acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.
Astfel, a fost identificată, pe raza judeţului Constanţa, o rulotă, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. Proprietarul acesteia este cetăţeanul român M.A., în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că vehiculul figurează ca  „bun căutat pentru confiscare“,  alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie.
Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziționat rulota fără să știe că aceasta ar fi fost căutată de către autorități.
Rulota, în valoare de 28.000 de lei, a fost lăsată în custodia proprietarului, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  tăinuire , urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Comunicat Garda de Coastă

Cele mai Accesate Articole