Pios omagiu faptelor de vitejie și de sacrificiu suprem săvârșite de marinari! Ca în fiecare an, înainte de Ziua Marinei, Forţele Navale Române i-au comemorat pe cei care și-au jertfit viața în luptele pe Dunăre și mare în Războiul de Independență, dar și în cele două Conflagrații Mondiale.
O ceremonie militară și religioasă, închinată eroilor care își dorm somnul de veci în adâncul apelor, a fost organizată la Monumentul Crucea Marinarilor de pe faleza din Constanța. Evenimentul s-a desfășurat în prezența ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș, și a altor oficialități de seamă.
Coroanele de flori au înțesat monumentul care slăvește gloria eternă a marinarilor căzuți la datorie. Acestea au fost depuse de Președinția României și Ministerul Apărării, dar și de către oficialitățile județene și locale.
Cununi de flori au fost așezate lângă soclul monumetului și de către Brigada 9 Mecanizată, Comandamentul Flotei și Academia Navală.
De asemenea, ISU Dobrogea, Centrul 39 Scafandri, Serviciul Român de Informații, și reprezentanții veteranilor, amiralilor, cadrelor militare în retragere și în rezervă au depus rând pe rând coroane de flori.
Toate activitățile din acest an prilejuite de Ziua Marinei sunt dedicate navei-școală ”Mircea” cu ocazia împlinirii celor 8 decenii de la intrarea în serviciul flotei militare Române.
Faleza Cazinolui din Constanța a fost împânzită de un public numeros, dornic să fie martor amintirii nepieritoare a celor care și-au legat destinul de întinderile albastre ale apelor.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024